Elisabeta Polihroniade
Elisabeta Polihroniade a fost cred cea mai iubită şi apreciată şahistă din Romania.
Data şi locul naşterii: 24 aprilie 1935, Bucureşti
Studiile şi cariera: – A absolvit Facultatea de Filosofie, secţia de Jurnalism şi a lucrat la Televiziunea Română până la pensie.
A devenit maestră internaţională în anul 1960. A fost campioană naţională în 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 şi 1977. În anul 1982 a obţinut titlul de Mare Maestră Internaţională.
Este autoarea a patru cărţi despre „sportul minţii”, tipărite la Editura Sport-Turism.
A organizat în România „Turneul Regilor”, concurs anual la care erau invitaţi Mari Maeştri Internaţionali, şi „Şahul în şcoală” – competiţie desfăşurată între elevi.
A fost Director al revistei de şah „Gambit”, Vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale a Şahului Şcolar, Arbitru Internaţional şi membră a Uniunii Scriitorilor.
Elisabeta Polihroniade a locuit în Bucureşti si la aproape 80 de ani încă mai juca şah (în special online).
„Părinţii mei au lucrat amândoi la spitalul Colentina şi acolo era un grup de medici care jucau şah. Plimbându-mă pe acolo am învăţat să joc şah şi atât de mult am îndrăgit acest joc că am ramas îndragostită de acesta până în prezent. Mai târziu am aflat că lângă acel spital exista ITB-ul, care avea o echipă foarte puternică de şah. Bineînţeles că m-am dus imediat acolo şi de-acolo nu m-am mai dezlipit. Aşa a fost începutul.”, a povestit Marea Maestră Internaţională în emisiunea „Din interior” de la Digi24.
Avea aproape 12 ani şi nu-şi dorea decât să joace şah. Însă tatăl sau a sfătuit-o să renunţe.
„Tatăl meu la început nu a vrut. A fost total împotrivă. Să-mi văd de şcoală şi să învăţ. Ce-mi trebuie mie nebuni şi cai şi nu ştiu ce…dar mama mea m-a înţeles pentru că şi-a dat seama că am talent şi mergea cu mine pe la sălile de şah. Mama mea m-a susţinut foarte mult. Dacă nu era mama cred că mă lăsăm pe drum.”, mărturisea maestra.
Tânăra Elisabeta Ionescu a început prin a-l avea drept adversar pe doctorul Mircea Angelescu, un renumit specialist în boli infecţioase de la Spitalul Colentina, însă când a simţit că i-a crescut forţa de joc s-a îndreptat către cei mai puternici maeştri ai sportului. În scurt timp, tânăra avea să îşi uluiască profesorii cu talentul sau şi premiile începură să curgă.
De-a lungul timpului, s-a încojurat de cupe, diplome de excelenţă, premii importante câştigate de peste tot din lume.
„Toate mi-au fost oferite şi le-am păstrat că pe nişte trofee. Sunt momente din viaţa mea, îmi sunt dragi şi nu aş vrea să le dau jos”, spusese la un moment dat Elisabeta Polihroniade.
La peste 50 ani de carieră, Elisabeta Polihroniade a fost invitată la TVR în emisiunea “Confesiuni”. Cu acea ocazie producătorii s-au gandit să îi facă o plăcută surpriză şi au reluat o înregistrare celebră, o discuţie cu renumitul Campion Mondial la şah, Anatoli Karpov.
În ultimii săi ani de viaţă, Marea Maestra s-a ocupat intens de introducerea şahului în şcoli şi se poate spune că în mare măsură a reuşit să facă acest lucru. La turneele organizate de către ACS Elisabeta Polihroniade au participat de-a lungul timpului zeci de mii de şcolari din toate regiunile ţării.
Având în vedere că şahul poate oferi celor mici un mediu suplimentar, sănătos, în care aceştia să îşi poată manifesta inteligenţa la cele mai înalte cote, cred că s-ar impune ca statul român să se implice mai mult în dezvoltarea şahului. E de notorietate faptul că dezvoltarea accelerată a tehnologiilor informatice cere formarea unor generaţii de oameni capabili să înţeleagă şi să analizeze lucruri din ce în ce mai complexe şi mai variate, iar şahul, prin complexitatea sa, poate oferi mediul propice unui asemenea scop.
“Sînt foarte fericită că şahul a devenit o disciplină şcolară. Este visul vieţii mele de cel puţin 20 ani. Este bine să se introducă şahul în Şcoală pentru că acesta îi poate ajuta pe copii în gîndire şi le poate oferi un mediu în care ei să socializeze cu o mai mare uşurinţă”, a declarat Elisabeta Polihroniade.
Iar noi o să întărim spusele Marei Maestre spunând la rândul nostru că este o certitudine faptul că şahul, datorită structurii sale interne _ cu reguli stricte, cu cerinţele sale de calcul exact, cu valenţele sale psihologice şi cu multe alte calităţi pe care le vom percepe doar în momentul în care vom reuşi să aprofundăm aceasta nobilă disciplină _ poate forma caractere puternice şi generaţii de cetăţeni disciplinaţi, cu respect faţă de legi şi cu un nivel de moralitate ridicată.
Chiar dacă nu a reuşit niciodată să obţină un titlu de Campioană Mondială de şah, MMI Elisabeta Polihroniade a fost şi va fi pentru noi românii o adevărată Campioană Mondială. Munca titanică depusă de către Regina şahului românesc s-a concretizat şi cristalizat într-o moştenire de valoare spirituală şi acest lucru este mult mai important aurul ce străluceşte pe cupe şi medalii. Elisabeta Polihroniade nu s-a închis în turnuri de fildeş şi nu a ascuns secretele şahului ţinându-le doar pentru sine, ea a oferit cu mărinimie şahul tuturor celor care s-au dovedit a fi capabili să iubească şi să preţuiască acest extraordinar de frumos joc la fel de mult ca ea.
Comentarii recente