În perioada 9 aprilie-9 iunie, 1966, Tigran Petrosian și Boris Spassky au disputat la Moscova un meci pentru desemnarea campionului mondial de șah. Formatul meciului a fost fixat în funcție de canoanele tradiționale și a programat desfășurarea a 24 de partide cu un control de timp de 2 ore și jumătate pentru 40 de mutări. De asemenea, într-un paragraf, acesta prevedea că în cazul în care, după terminarea celor 24 de partide, adversarii s-ar fi aflat la egalitate de puncte (12-12), titlul de campion să fie păstrat de către campionul în funcție. În ultimii 20 de ani, de când titlul mondial începuse să se dispute exclusiv între marii maeștri sovietici, această regulă căpătase o importanță deosebită și cu ajutorul ei Botvinnik reușise să își păstreze titlul mondial de două ori, prima dată în 1951 după Botvinnik-Bronstein (12-12) și a doua oară în anul 1954 după primul meci împotriva lui Smyslov, care e terminase de asemenea la egalitate (12-12). Aceste două rezultate de egalitate au apărut la vremea respectivă, în opiniile mulora drept ”blaturi” prin care sahiștii sovietici, obligați de către ”sistemul politic”, au complotat, oferindu-și unii altora puncte importante, în vederea menținerii lui Botvinnik în vârful ierarhiei șahistice mondiale, deoarece, se pare, acesta era favoritul declarat al Moscovei. Bineînțeles că sovieticii nu aveau cum să recunoască niciodată aceast gen de acuzații, ei susținând în permanență că rezultatele respective se datorează exclusiv superiorității sistemului de organizare sovietic. Ei spuneau că: „Toți oamenii sunt creați egali, dar unii sunt mai egali decât alții!” Iar în șah, Botvinnik a fost cu siguranță „primul dintre egali”.

Unul dintre contestatarii superiorității sovietice era chiar viitorul campion mondial Bobby Fischer. Acesta, după ce publicase un articol în revista Sports Illustrated, intitulat „Rușii au arestat șahul mondial”, refuzase să mai concureze în acest ciclu de campionat mondial. El susținea că marii maeștri ruși ce jucau în Turneele Candidaților căzuseră de acord să facă remize ușoare între ei pentru a putea să joace împotriva sa la capacitate maximă.

În ciuda virulenței cu care s-au manifetat contestatarii, majoritatea specialiștilor din domeniul șahului susțin că acest meci a fost unul dintre cele mai grele și mai interesante meciuri de titlu mondial din istoria șahului.

Pe parcursul acestui meci, cei doi mari jucători au creat unele dintre cele mai frumoase partide de șah ce au fost întâlnite vreodată în meciurile de titlu mondial, strălucind prin numeroase sacrificii de piese ușoare, atacuri extraordinare și chiar un sacrificiu de regină uimitor pe care Petrosian l-a făcut în runda cu numărul zece.

Meciul dintre Petrosian și Spassky a început avându-l pe Spassky drept mare favorit. Acesta îi învinsese în meciurile candidaților pe Keres, Geller și Mikhail Tal cu scoruri destul de convingătoare. Stăpânind foarte bine toate fazele partidei, Spassky a obținut în acest meci o mulțime de poziții promițătoare, pe care nu a reușit însă să le transforme în avantaje clare și de durată. Astfel, în ciuda zbaterilor sale, Spassky se găsea după primele 10 partide cu două puncte în urma lui Petrosian. După alte 9 partide Spassky a reușit să egaleze, dar mai apoi, pierzând partidele cu numărul 20 și 22, îi permise lui Petrosian să își păstreze titlul. Scorul final al meciului a fost de 12,5-11,5 în favoarea lui Petrosian.

După meci Spassky l-a descris pe Petrosian ca fiind: „în primul rând, un tactician uimitor.”

 

Dacă v-a plăcut postarea, nu uitați…  Share on Facebook !