Numele Bobby Fischer, cel puțin pentru americani, este sinonim cu cuvântul “șah”. Văzut ca o minune în anii ‘50, iar mai apoi ca un maestru de clasă mondială în anii ‘60, Bobby și-a atins apogeul în anii ‘70.

Fischer a reușit să devină challenger-ul lui Spassky după parcurgerea unui traseu în care a obținut locul I (cu o singura înfrângere la B.Larsen) la Interzonalul de la Palma de Mallorca, 1970, iar apoi, în Meciurile Candidaților din Sevilla, 1971, i-a surclasat pur și simplu pe Mark Taimanov, Bent Larsen și Tigran Petrosian.

Meciul de titlu mondial dintre Fischer și Spassky s-a desfășurat în timpul Războiului Rece dintre Est și Vest și datorită acestui fapt acesta a avut o încărcătură politică deosebită. Sovieticii dețineau ”monopolul” titlului mondial încă din anul 1948 și așteptările lor de la Spassky erau enorme. Pentru a pregăti meciul împotriva lui Fischer, sovieticii i-au pus la dispoziție lui Spassky toate resursele disponibile.  Victor Baturinsky, șeful Federației de Șah Sovietice spusese la un moment dat: „Practic, conducerea sovietelor, precum și toată lumea implicată în sport, este preocupată de o singură problemă, anume aceea de a-l împiedica pe Fischer să devină Campion Mondial.”

După ce s-a stabilit locația în care avea să se desfășoare meciul, Reykjavik, Iceland, Fischer (care nu semnase nici un fel de document privind participarea sa la acest meci) începu să facă tot felul de cereri: un procentaj din drepturile de televizare, un premiu mai mare, și multe altele, referindu-se chiar și la iluminatul scenei  sau la pernele de pe scaune. Pentru a satisface cererile lui Fischer în ceea ce privește suplimentarea premiilor , promotorul de șah britanic James Slater a făcut o extraordinară donație de 125,000 $. Mai mult, pentru a-l convinge pe Fischer să participe la meci, acesta a primit și un misterios apel telefonic de la însuși Asistentul Președintelui în Probleme de Securitate – Henry Kissinger. Chiar și așa Fischer s-a lasat extrem de greu convins și s-a prezentat în Islanda, pentru a disputa meciul cu Spassky, cu câteva ore înainte de a fi descalificat.

Pe 11 iulie, 1972, a început „Meciul Srcolului”.

În prima partidă, dorind să câștige cu orice preț, Fischer a forțat victoria într-o poziție de final egală și pierde. A doua partidă a fost câștigată de către Spassky prin neprezentarea lui Fischer (acesta avusese obiecții privind prezența camerelor de filmat în sala de joc).

La scorul de 2-0 în favoarea lui Spassky, Fischer revine cu cererea de îndepărtare a camerelor de filmat din sala de joc și declară că nu va mai juca până în momentul în care organizatorii nu vor rezolva problema (în 1972 camerele de filmat erau foarte gălăgioase). Pentru a rezolva problema, organizatorii competiției vin cu propunerea ca partida cu numarul trei să se joace într-o încăpere din spatele scenei. După ceva discuții cu staff-urile tehnice ambii jucători sunt de acord cu ideea organizatorilor și acceptă soluția de compromis. Faptul în sine însă se dovedește a fi o uriașă greșeală psihologică din partea lui Spassky și în consecință Fischer reușește să câștige pentru prima dată în viață o partidă în fața campionului rus. Meciurile următoare s-au jucat pe scena pricipală, dar fără camere de filmat.

Pe data de 3 septembrie, 1972, meciul se termină cu scorul de 12,5-8,5 în favoarea americanului și astfel, Robert James Fischer devine al unsprezecelea  Campion Mondial de Șah din istorie.

Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați… Share on Facebook !