În anul 1962, Fischer declară în ”Sports illustrated” că șahiștii ruși, care participă la Turneul Candidaților, colaborează între ei (în sensul că remizează prea ușor) în vederea conservării forțelor pentru partidele pe care aceștia le aveau de disputat împotriva sa. FIDE se sesizează și mai târziu, în acelați an, schimbă modul de organizare, transformând Turneul Candidaților în Meciurile Candidaților, acestea urmând să se dispute după un format eliminatoriu.

Mulțumit de operările efectuate de către FIDE, Fischer câștigă ediția ’63-’64 a campionatul USA cu un scor perfect 11/11.

În perioada octombrie-noiembrie, 1967, s-a disputat la Sousse, Tunisia un turneu Interzonal. Primii șase clasați în acest turneu urmau să dispute, alături de Spassky și Tal (finaliștii turneului anterior) Turneul Canditaților din anul 1969. După disputarea primelor zece runde, în momentul în care conducea detașat în clasament, având înregistrate 7 victorii și 3 remize, Fischer se retrage din turneu. Americanul avusese o dispută cu organizatorii turneului în privința programării rundelor și a zilelor de odihnă. Organizatorii tunisieni își dăduseră toată silința pentru a rezolva problemele ce țineau de religia lui Fischer, care era adeptul sectei Worldwide Church of God’s, dar datorită faptului că aceștia organizau pentru prima dată un astfel de turneu și pentru că ei nu înțelegeau prea bine engleza, iar Fischer nu înțelegea prea bine franceza, doleanțele americanului nu au fost rezolvate decât parțial. În consecință, în prima fază, americanul, fiind privat de o parte din zilele de odihnă, a boicotat două dintre runde, iar mai târziu a abandonat turneul. Deoarece Fischer se retrăsese înainte de a disputa jumătate dintre partidele sale, rezultatele pe care le obținuse până în momentul respectiv au fost anulate și punctajele respective au fost excluse din calculele ulterioare ce țineau de clasamentul final al turneului.

Interzonalul a fost câștigat de către Bent Larsen, iar pe locurile următoare s-au clasat Korchnoi, Geller, Gligorić, Portisch și Samuel Reshevsky.

În perioada 1970-1971, Fischer reușește să își domine în mod categoric contemporanii, câștigând toate turneele la care participă.

În prima rundă a Meciurilor Candidaților care s-au disputat în perioada respectivă, Fischer îl elimină pe Taimanov cu 6-0. În urma acestui rezultat Taimanov este exclus din echipa Rusiei și i se interzice pentru doi ani să călătorească în afara spațiului URSS.

Runda următoare a meciurilor Candidaților îl aduce în fața lui Fischer pe Larsen și toată lumea paria că ceea ce a pățit Taimanov nu se va mai repeta. Spre surprinderea tuturor, Fischer îl elimină și pe Larsen tot cu 6-0. După meci, Robert Byrne scria: ”Nu aș fi crezut nicicând că un jucător genial așa cum este Larsen va putea să piardă un meci cu scorul de 6-0”.

Finala Meciurilor Candidaților i-a adus față în față pe Fischer și Tigran Petrosian. Rusul declarase înaintea meciului că, în ciuda faptului că americanul avea 19 victorii consecutive la Mari Maeștri de top, el nu se temea de acesta: ”Fischer este un jucător foarte bun, dar nu este un geniu”.

În primele șase partide ale meciului lucrurile păreau să stea așa cum declarase Petrosian, americanul câștigase o partidă, el o partidă și patru partide se terminaseră remiză. ”După partida cu numărul șase, Fischer a devenit dintr-odată genial” își amintea Petrosian după meci. Americanul câștigă partidele cu numarul 7-10 și îl elimină pe Petrosian cu scorul de 6,5-2,5.

Meciul Srcolului”, a început pe data de 11 iulie 1972.

În prima partidă, dorind să câștige cu orice preț, Fischer a forțat victoria într-o poziție de final egală și a pierdut. A doua partidă a fost câștigată de către Spassky prin neprezentarea lui Fischer (acesta avusese obiecții privind prezența camerelor de filmat în sala de joc).

La scorul de 2-0 în favoarea lui Spassky, Fischer revine cu cererea de îndepărtare a camerelor de filmat din sala de joc și declară că nu va mai juca până în momentul în care organizatorii nu vor rezolva problema (în 1972 camerele de filmat erau foarte gălăgioase). Pentru a rezolva problema, organizatorii competiției vin cu propunerea ca partida cu numarul trei să se joace într-o încăpere din spatele scenei. După ceva discuții cu staff-urile tehnice ambii jucători sunt de acord cu ideea organizatorilor și acceptă soluția de compromis. Faptul în sine însă se dovedește a fi o ”uriașă greșeală psihologică” din partea lui Spassky și în consecință Fischer reușește să câștige pentru prima dată în viață o partidă în fața campionului rus. Meciurile următoare s-au jucat pe scena pricipală, dar fără camere de filmat.

Pe data de 3 septembrie, 1972, meciul se termină cu scorul de 12,5-8,5 în favoarea americanului și astfel, Robert James Fischer devine al unsprezecelea  Campion Mondial de Șah din istorie.

În anul 1975, Fischer ar fi trebuit să își pună titlul în joc în fața lui Karpov, dar  americanul vine din nou cu o serie de condiții:

1.Meciul să se joace până când unul dintre cei doi adversari obține 10 victorii

2.Meciul să nu cuprindă un număr limită de partide

3.În caz că scorul va fi 9-9, campionul să își păstreze titlul și premiul să se împartă în mod egal

Cazul se discută și se votează în două Congrese ale FIDE. Cererile lui Fischer sunt partial respinse (doar primele două sunt acceptate) și americanului i se dă un termen limită pentru a-și pune titlul în joc, 1 aprilie 1975. FIDE asteapă raspunsul americanului până pe 3 aprilie 1975, dar acesta nu mai vine și în consecință titlul de Campion Mondial intră în posesia lui Karpov.

Timp de 20 de ani, din momentul obținerii titlului și până în anul 1992, cand are loc ”Meciul revanșă cu Spassky”, Fischer refuză să mai joace șah în competiții oficiale.

Cu toate că mama sa a fost de origine evreiască, Fischer a fost în întreaga sa viață de adult un anti-semit convins. Unele surse spun că acesta s-ar fi bucurat nespus la atacurile din 11 septembrie 2011 de la World Trade Center și că ar fi declarat: ”Sunt ani buni de când americanii și israelienii omoară mii de palestinieni și nimeni nu observă nimic”.

Pe data de 17 ianuarie 2008, la varsta de 64 de ani, Fischer trece în neființă. Acesta este înmormântat în cimitirul bisericii Laugardælir din orășelului islandez Selfoss, care se află la doar 60 km de Reikjavik, locul în care Fischer fusese încoronat, în anul 1972, cu titlul de Campion Mondial.

Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați… Share on Facebook !