Finalurile cu patru Turnuri pe tablă diferă în mod semnificativ de finalurile cu două Turnuri. Deoarece perechea de turnuri este mult mai eficientă în crearea unor amenințări, partea mai tare își poate valorifica mai ușor avantajul material sau pozițional.
În acest tip de finaluri, activitatea turnurilor și coordonarea dintre acestea joacă un rol decisiv. Poziția ideală pentru perechea de Turnuri este obținută în momentul în care se reușește infiltrarea acestora în dispozitivul inamic, pe linia a șaptea (a doua).
Caracteristici ale finalurilor cu patru Turnuri
1.Valorificarea eficientă a avantajului material
În poziția reprezentată în diagrama de mai sus, dacă în loc de patru turnuri am fi avut doar două turnuri, partida s-ar fi terminat, cel mai probabil, cu o remiză.
1.Td8+ Rf7 2.Thh8 Tb7 3.Thf8+ Re7 (3…Rg6 4.h5 Rh6 5.Th8 1-0) 4.Rf5! T2b3 5.g4 Tg3 6.Tde8+ Rd6 7.g5 fxg5 8.hxg5 Tb5+ 9.Rg6 1-0.
2.Prezența secvențelor forțante de mat
1…h5+! 2.Rxh5 Td8 3.hxg5+ (3.Rg4 gxh4 4.Tc2 Tg8+ 5.Rxh4 Rf5 6.c5 Th8 0-1) 3…Rf5 4.Rh6 Th3+ 5.Rg7 Td7+ 6.Rg8 Rg6 7.Tf2 Tg7+ 8.Rf8 Th8 0-1.
3.Infiltrarea Turnurilor pe linia a șaptea (a doua)
Prezența turnurilor în dispozitivul inamic, pe lina a șaptea (a doua), ne oferă de cele mai multe ori un atu decisiv. Dacă suntem în dezavantaj, dar am reușit să plasăm turnurile pe linia a șaptea (a doua), este posibil să obținem remiza. Dacă poziția pare perfect egală, dar Turnurile noastre au pătruns pe linia a șaptea (a doua), acest simplu fapt ne poate conduce spre victorie. Iată un exemplu:
1…Td8! Negrul își dublează Turnurile pe linia a doua și albul nu va mai putea evita remiza. 2.Txa7 Tdd2 3.Ta3 Rf8! 4.Tf1 Txa2 5.Txa2 Txa2 S-a ajuns într-o poziție tipică de remiză.
4.Valorificarea avantajului pozițional
În finalurile cu patru Turnuri, avantaj pozițional poate să însemne, prezența unui pion liber, prezența unui pion slab în poziția adversarului, sau piese mai active.
În poziția din diagramă, avantajul albului vine din faptul că are un pion mai avansat.
1.Te1+! Rf5 2.Txe7 Rf6 3.Tf7+! (3.Rh7 Rxe7 4.b7 Tf7+ 5.Rg6 Tf6+ 6.Rg5 Tb6 7.Ta7 Td8 cu poziție egală) 3…Rxf7 4.b7 Tf6+ 5.Rh7 Tb6 6.Ta7 Re6 7.Ta6 Txa6 8.b8D 1-0
Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați… Share on Facebook !
Comentarii recente