Boris Gelfand s-a născut pe data de 24 iunie 1968,  într-o familie de evrei din Minsk, RSS Belarus. Părinții săi, Abram și Nella erau de profesie ingineri.

Boris a făcut primii pași în șah la vârsta de cinci ani, în momentul în care tatăl său i-a adus o carte despre șah, numită ”Călătorie în lumea șahului” (scisă de către Averbakh).

Se pare că micuțul Boris a arătat un talent deosebit pentru jocul de șah și astfel părinții săi au fost nevoiți să îi gasească destul de repede un antrenor. Primul său antrenor a fost  Eduard Zelkind, acesta antrenându-l din 1974 până în anul 1979. Au urmat apoi, până la vârsta de 12 ani, cursurile cu Maestra Tamara Golovey și cele cu Maestrul Internațional Albert Kapengut. În perioada 1980-1983, Boris a urmat cursurile Școlii de Șah Tigran Petrosian.

Bineînțeles, munca asiduuă, depusă de către micul Boris în acești ani de studiu s-a concretizat printr- o serie de succese pe plan național și internațional.

În anul 1983, Boris a câștigat Memorialul Sokolsky, iar în anii ce au urmat a cîștigat de două ori Campionatul de Șah al Belarusului (1984-1985) și a devenit Campion de Juniori al URSS (1985).

În anul 1987, Boris Gelfand devine Campion de Juniori al Europei și tot în accelași an își face apariția în top 100 FIDE, ocupând locul 80.

Începând din anul 1990, Boris Gelfand începe să fie invitat să joace în marile turnee de șah ale lumii.

În turneul din Linares 1990, Gelfand se plasează pe poziția a doua alături de Garry Kasparov. În Interzonalul disputat în Manila, în același an, ocupă prima poziție, la egalitate cu Vassily Ivanchuk, iar în turneul disputat în Tilburg se poziționează pe locul trei.

Anul 1991, aduce cu sine și prima participare a lui Boris în Meciurile Candidaților. Din păcate, prima participare nu a fost cu noroc și Gelfand a fost eliminat în turul doi de către Nigel Short cu scorul de 5-3.

Chiar dacă rezultatul din Meciurile Candidaților a fost cumva dezamăgitor, Gelfand a obținut pe plan internațional rezultate bune în anii următori și în 1994 a pătruns în top 20 FIDE.

În anul 1994, la a doua participare în Meciurile Candidaților, Boris s-a apropiat foarte mult de visul său de a deveni Campion Mondial, dar și de această dată soarta i-a fost potrivnică, pierzând în finală, în fața lui Karpov, cu scorul de 6-3.

Cu toate că Boris s-a menținut prin rezultatele bune obținute în top 20 FIDE, o altă șansă de a se cățăra pe tronul mondial al șahului a apărut pentru acesta abia în anul 2011, când locul unu în Cupa Mondială i-a adus o nouă calificare în Turneul Candidaților.

De această dată Boris nu a mai ratat ocazia. După ce a trecut, în sferturi, de Mamedyarov (scor 2,5-1,5) și în semifinale de Kamsky (scor 6-4 după playoff),acesta a reușit să îl învingă în finală pe Alexander Grischuk cu scorul de 3,5-2,5, devenind astfel Challenger la titlul mondial ce era deținut în acel moment de către indianul Anand.

Meciul de titlu mondial Anand-Gelfand s-a desfășurat la Moscova, la Galeriile Tretyakov,  în anul 2012 și a avut un parcurs extrem de echilibrat. După o serie de șase remize, Gelfand preia conducerea, dar imediat, în partida următoare, acesta pierde în numai 17 mutări, înregistând  cu această ocazie pe numele său  și un record ”negativ” – cea mai scurtă partidă decisivă din istoria campionatelor mondiale de șah.

Meciul Anand –Gelfand s-a desfășurat pe lungimea a 12 partide de șah clasic și s-a terminat la egalitate, scor 6-6. Pentru departajare s-a jucat un tiebreak de 4 partide de șah rapid. În această fază a meciului, Anand a reușit să câștige, extrem de greu, una dintre partide și titlul mondial a rămas astfel în posesia sa.

Rezultatul meciului a fost probabil extrem de dezamagitor pentru Boris, care la vârsta de 44 de ani a ratat șansa uriașă de a deveni unul dintre Campionii Mondiali de șah.

În prezent, la vârsta de 52 de ani, Boris Gelfand se află pe poziția 58 a clasamentului mondial.

În finalul articolului iată și partida prin care Boris a înregistrat nefericitul  record mondial:

Dacă va plăcut articolul, nu uitați… Share on Facebook !