GHIDUL PERFECŢIONĂRII ÎN ŞAH (2)
Atunci când ai încheiat partida ta cu un adversar mai puternic, este de dorit să discuţi cu acesta următoarele:
– Unde ai fi putut juca mai bine în deschidere. Dacă ai făcut o mutare “incorectă”, atunci adversarul îţi poate spune ce ar fi fost mai acceptabil.
– Orice element tactic pe care tu sau el l-aţi avut în vedere.
– Orice mutări făcute care au transformat partida dintr-o victorie într-o remiză (sau înfrângere), sau o remiză într-o înfrângere. Este un bun exerciţiu identificarea mutării perdante în fiecare partidă decisivă – cu alte cuvinte, găsirea împreună cu adversarul a momentului în care o mutare alternativă ar fi putut salva partida.
– Diverse ponturi pe care ţi le poate oferi adversarul tău, deşi poate că el nu este un jucător foarte puternic. Chiar şi jucătorii de nivelul tău cunosc lucruri pe care tu nu le ştii – este aproape imposibil să fie identice cunoştinţele tale cu ale lui!
Orice element negativ care te costă o partidă este însemnat, dar acelea care te costă multe partide sunt cele mai importante. De aceea, erorile repetabile sunt cele care trebuie neapărat eradicate. Iată câteva dintre ele:
– Jocul prea încet sau prea rapid.
– Procese defectuoase de gândire, cum ar fi “jocul la noroc” (efectuarea unei mutări fără analiza sistematică a răspunsurilor adversarului) sau mulţumirea cu o mutare bună, fără a căuta alta şi mai bună.
– Neglijarea principiilor generale, precum dezvoltarea tuturor pieselor în deschidere sau activarea regelui în final.
– Neînţelegerea valorii pieselor; de exemplu, convingerea că schimbul de turn şi pion cintra cal şi nebun este în general un schimb echitabil.
– Erori psihologice, precum neîncrederea în jocul propriu sau evitarea jucătorilor cu rating superior, din teama de a nu pierde.
– Erori de analiză, precum “imagini remanente” (vizualizarea unei piese ca şi cum s-ar afla încă pe un câmp, de pe care, în realitate, a mutat mai devreme) sau “erori de pasivitate” (oprirea analizei unei poziţii atunci când mai sunt elemente tactice de rezolvat).
Chiar dacă sunt identificate corect, unele erori sunt mai greu de corectat. De pildă, un număr anormal de mare de “imagini remanente” nu poate fi corectat doar prin practicarea analizelor “lungi”. De aceea, trebuie să-ţi “dresezi creierul” să fie mai vigilent la apariţia acestor “imagini”, ceea ce înseamnă că trebuie să fii mai atent atunci când trebuie să muţi mental piesele. O altă acţiune benefică este să începi linii mai lungi de analiză de la mutarea iniţială şi nu de la cea mai recentă ramificaţie de calcul.
O altă eroare este aceea de a juca prea încet în situaţii care nu sunt critice, deprindere greu de înlăturat, pentru că nu e uşor să te convingi pe tine însuţi că o severă criză de timp îţi va crea mai multe probleme decât plasarea calului pe un câmp inferior, la mutarea 7.
Partea delicată este că rezolvarea unei deficienţe poate aduce după sine altele. Un consum mai redus de timp dedicat studiului deschiderilor înseamnă că vei şti mai puţin despre deschideri. De aceea este necesară o identificare a celor mai importante zone critice care trebuie ameliorate. Îmbunătăţirea nu trebuie privită în alb şi negru, ci în gri. De exemplu, practicarea şahului rapid este preferabilă lipsei oricărui joc la tablă, dar nu este la fel de bună precum disputarea partidelor în ritmul şahului clasic. Cea mai recomandabilă este o medie între partidele jucate în cele două forme de şah.
Mai trebuie adăugat că trebuie să stăpâneşti aproape toate ideile specific nivelului pe care te afli, înainte să vizezi un nivel cu 2-3 clase mai înalt. De pildă, dacă nu deţii baza cunoştinţelor pentru nivelul de Elo 1200, nu vei înţelege material care se adresează jucătorilor cu rating 1700-1800. La un anumit moment din procesul de ameliorare a jocului, lacunele îşi vor spune cuvântul. Chiar dacă stăpâneşti 80% din material, studierea bazelor tacticii poate fi foarte folositoare, întrucât restul de 20% poate fi crucial pentru viitoare dezvoltare. Este ceea ce înseamnă să ai “un bun fundament”.
(traducere şi adaptare de Dinu-Ioan Nicula, după Dan Heisman, „A Guide to Chess Improvement”, Ed. Everyman Chess, 2010)